ÎNAINTE

DUPĂ

Primele impresii durează!

Cât de luminos este holul de intrare în proiectul tău? Clienţii tăi intră într-o încăpere mică, întunecoasă sau sunt întâmpinaţi cu un factor „wow” şi lumină naturală?

Adesea este posibil să încorporezi ferestre de mansardă pe șarpanta din spate cu efect de tunel de lumină îndreptat direct spre uşa de intrare. Dacă tu sau departamentul local de urbanism sunteţi preocupaţi de poziţionarea ferestrelor de mansardă către stradă, luaţi în considerare o soluţie de proiectare care direcţionează lumina dinspre spatele casei înspre spațiul interior din faţă.

Adăugând ferestre de mansardă deasupra scării, adaugi valoare proiectului tău

Un plus valoare prin:

  • Crearea unui efect de ventilare cu tiraj prin care încăperile conectate pot utiliza în mod eficient spaţiul acesta ca pe un horn care să evacueze căldura şi aerul umed şi stătut
  • Asigurarea vizibilităţii pe casa scării fără necesitatea de a folosi iluminatul electric
  • Adăugarea unui efect „wow”, prin distribuirea luminii naturale la fiecare nivel, adesea, beneficiind şi de o vedere directă către cer din holurile de intrare sau din centrul casei
  • Aducerea luminii naturale până la parter, care, în mod obişnuit, e lipsit de suficientă lumină